Interviuri cu angajați ai Atelierului de Pânză #1
Există numeroase tipuri de dizabilități, iar persoanele care suferă de ele se confruntă adeseori cu prejudecăți și dificultăți în a-și găsi un loc de muncă adaptat nevoilor lor. Tocmai de aceea, ne-am propus să promovăm acest subiect și să realizăm o serie de mici interviuri cu diferiți angajați ai Atelierului de Pânză, care au fost de acord să ne povestească despre experiențele lor în câmpul muncii. Vrem astfel să atragem atenția asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități sau aflate în grupuri vulnerabile, dar și a importanței creării unor locuri de muncă adecvate pentru aceasta.
Prin intermediul programului Bine Primit, sunt susținute 80 de persoane aflate în grupuri vulnerabile.
Prima care a acceptat să ne acorde un interviu a fost Cristina, cu care a fost o adevărată plăcere să discutăm și a cărei perspectivă ne-a ajutat să înțelegem mai bine obstacolele și nevoile specifice cu care se poate confrunta o persoană cu dizabilități.
BP: Îți mulțumim foarte mult pentru că ai acceptat să ne răspunzi la câteva întrebări. Ni se pare foarte important să creștem gradul de
conștientizare cu privire la dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități pe piața muncii. Pentru început, poți să ne spui câteva lucruri despre tine?
Cristina: Mă cheamă Cristina și am 46 de ani. Lucrez ca mașinistă la Atelierul de Pânză, unde sunt angajată de aproximativ 3 ani. În prezent, sunt pensionată cu drept de muncă de 4 ore.
BP: Dacă nu te deranjează, ne poți povesti puțin despre dizabilitatea ta și despre modul în care aceasta îți afectează capacitatea de a munci?
Cristina: În urmă cu câțiva ani buni, am descoperit că am hepatită și am urmat un tratament cu interferon. Din păcate, tratamentul nu a făcut față. Din 2011, urmez un tratament cu pastile, și am avut o perioadă mai lungă în care nu am avut drept de muncă. Am primit apoi drept de muncă de 4 ore, ceea ce e bine pentru mine. Nu cred că aș putea lucra 8 ore, e prea mult, consider că un program part time e suficient pentru ce probleme am. Capacitatea noastră de muncă nu e la 100%, ca la ceilalți oameni, așa că ne adaptăm.
BP: Ai observat o reticență din partea angajatorilor de a te angaja din cauza asta? Ai avut dificultăți în trecut în a-ți găsi un loc de muncă?
Cristina: Nu am avut probleme la angajare, deoarece eu am o școală profesională și am diplomă de confecționer de îmbrăcăminte. Înainte de a mă îmbolnăvi, am mai lucrat aproximativ 10 ani în același domeniu, așa că nu mi-a fost prea dificil. La interviu a fost ușor, nu au fost probleme, am luat proba de lucru cu brio.
BP: Care este experiența ta de până acum la Atelierul de Pânză? Vorbește-ne puțin despre modul în care se desfășoară o zi obișnuită de muncă.
Cristina: Am o experiență plăcută în echipa Atelierul de Pânză, pentru că am învățat lucruri noi, despre care nu știam în acest domeniu, și mi s-a părut ceva nou să lucrez la sacoșele de pânză și la cele unicate. Eu am lucrat anterior la bandă, la mașina de cusut nu prea lucrasem. Dimineața ajung la muncă, mă așez la mașină, întreb coordonatorul ce am de făcut, iar apoi mă apuc de muncă. Cred că, lucrând aici, am avut ocazia să cunosc multe persoane care au aceleași dificultăți ca mine, m-am integrat ușor în acest colectiv, e o expriență bună. Este un atelier mai micuț, exact ce-mi doream, programul e potrivit pentru mine, nu sunt multe zgomote și multe mașini, ca într-o fabrică. E un loc liniștitor, un ambient plăcut. E bine.
BP: Cum ți-a schimbat viața faptul că ai un loc de muncă stabil, adaptat nevoilor tale specifice?
Cristina: Ma bucur că ni s-a dat șansa să lucrăm măcar 4 ore, e important să mai ieșim din casă, să mai comunicăm, să câștigăm niște bani ca să putem să ne întreținem. Avem nevoie de asta.